Bun venit

untu codrin cardiodentDragă vizitatorule,

Bun venit! Pentru început, aş vrea să-ţi prezint povestea CardioDent, un vis devenit realitate, un proiect ce s-a dezvoltat armonios cu ajutorul oamenilor motivaţi ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul clinicii. Istoricul echipei are la bază o familie de medici profesionişti, apropiaţi de pacienţi, recunoscuţi şi stimaţi în Iaşi, şi nu numai. Tatăl meu, dr. Alexandru Untu, medic primar de Medicină internă şi specialist cardiolog, şi-a dedicat viaţa tratării pacienţilor ca medic de Medicină internă şi Cardiologie, în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare din Iaşi. Este membru onorific al Societăţii Române de Cardiologie şi al Societăţii Europene de Cardiologie. Mama mea, dr. Rodica Untu, medic primar stomatolog, a tratat generaţii întregi de pacienţi în Ambulatoriul Spitalului CF Iaşi (Policlinica CFR), fiind pentru mulţi ani şi coordonatoarea acestui serviciu. Subsemnatul, dr. Codrin Untu, medic primar Stomatologie generală, mi-am început cariera ca preparator universitar în cadrul Facultăţii de Medicină Dentară a UMF “Gr.T. Popa”, Iaşi, iar ulterior mi-am continuat practica privată în cadrul Ambulatoriului Spitalului CF Iaşi. În toţi anii lucraţi în  sistemul medical de stat, m-am gândit cât de mult ne-am dori să putem lucra în alte condiţii, să putem practica această profesie într-un loc plăcut, curat, bine dotat, într-un loc în care şi nouă înşine ne-ar plăcea să venim ca pacienti.

Aşa s-a nascut CardioDent, un proiect de suflet care s-a concretizat prin multă muncă şi cu ajutorul finanţărilor europene, datorită cărora am achiziţionat aparatura care să ne permită să atingem standardul pe care ni l-am dorit mereu.  Odată cu trecerea anilor, proiectul nostru a crescut frumos, CardioDent ajungând astăzi una dintre clinicile de top din Iaşi şi din ţară, pe departamentele de Stomatologie si Cardiologie.

Cu privire la calitatea aparaturii pe care o utilizăm, nu doresc să vă spun decât că este selectată dintre produsele de ultimă generaţie, detalii confirmate totodată şi în secţiunea Tehnologii. Aş insista, însă, în a vă mărturisi mai multe despre echipa clinicii CardioDent. Ne mândrim cu un colectiv de profesionişti tineri, însetaţi de noi cunoştinţe şi informaţi, în permanenţă, despre noile proceduri din medicina actuală. În aceeaşi măsură, este importantă grija pentru semenii noştri. Pacienţi din intreaga ţară şi din străinătate ne-au onorat cu aprecierile lor, şi-au incredintat sănătatea şi chiar viaţa în mâinile noastre şi le mulţumim pentru acest fapt! Au plecat de la noi zâmbitori, sănatoşi şi mai optimişti. Mulţi ne vizitează în continuare, alţii, aflaţi departe, ne scriu. Si, deşi odată cu trecerea anilor, numărul de pacienţi a devenit tot mai mare, relaţia cu aceştia a ramas aceeaşi, una de prietenie şi încredere. Pacienţii sunt, de fapt, oaspeţii noştri şi ne vizitează cu plăcere atunci când au nevoie de sfaturile şi de ajutorul nostru.

Între noi şi copii există o relaţie deosebită, căci micuţii, deşi vin la dentist cu emoţii mari şi cu reţinere, la CardioDent îşi doresc să se întoarcă oricând, întrucât, mărturisessc ei, cu noi se simt în siguranţă. Fricile şi durerile dispar, datorită medicilor noştri tineri, care adoră copiii si care sunt, la rândul lor, îndrăgiţi de cei mici.

A fost un drum lung, este o poveste frumoasă şi vă invit să aflati mai multe despre noi vizitându-ne site-ul si, de ce nu, făcându-ne o vizită la cabinet, unde vă aşteptăm cu drag!

Dr. Codrin Untu

Manager

Sună acum pentru o programare!
Vrei să te contactăm noi?
Lasă-ne adresa de e-mail 
TRIMITE

Ai nevoie de o informație anume?
Nu ai găsit-o pe site? Vrem să te ajutăm!
Sună la 0232 26 10 10
close-link
CardioDent

CardioDent