Laser uz stomatologic

Laser uz stomatologic

Laserul reprezinta o dotare de ultima oră in cabinetele stomatologice si reprezinta un ajutor neprețuit si fara efecte nedorite in chirugia orală (frenectomii, gingivectomii, abcese, hemoragii postextracționale, descoperirea de implant), parodontologie (sterilizarea pungilor parodontale, tratamentul retracției gingivale), endondonție (sterilizarea canalelor radiculare, coafaj pulpar), odontologie (dezinfecția leziunilor carioase, tratamentul hiperesteziei dentinare), leziuni de parți moi (afte bucale, cheilite angulare, fistule, fibroame, herpes) precum si in estetica dentară, cu ajutorul laserului fiind realizate cele mai perfecte si rezistente in timp albiri dentare.
Ca principiu, odată excitată sursa (dioda) laser, aceasta emite o radiație electromagnetică cu un grad de direcționalitate foarte mare, puritate optică mare, cu posibilitatea concentrării puterii fasciculului pe o suprafața foarte mică. Pentru obținerea efectului clinic dorit, radiația laser trebuie absorbită de către țesutul țintit. Interactiunea laser-țesut depinde de caracteristicile laserului utilizat, cum sunt lungimea de undă, puterea efectivă, forma radiației, intensitatea radiației și durata tratamentului; de asemenea, aceasta depinde și de tipul țesutulului vizat, pigmentarea și proprietațile de absorbție si reflexie a substanțelor conținute: apa, hemoglobina, pigmenti sau cromofore.
Aplicațiile laserului în medicină și, în particular în stomatologie, au la bază gradul de absorbție a radiației de către apa conținută în țesuturi, de către hemoglobina conținută în sânge și de către pigmenții sau cromoforele prezente natural în anumite țesuturi. În particular, apa prezintă un grad de absorbție în jur de 3000 nm, în infraroșu. Hemoglobina prezintă un spectru de absorbție care merge de la ultraviolet la spectrul vizibil (până la mai puțin de 0,64 micrometri) cu fluctuații in cele 10 procente inferioare ale spectrului vizibil. Pigmenții și/sau diferitele cromofore prezintă un spectru de absorbție extins, de la ultraviolet, până aproape de infraroșu. Radiația între 800 nm și 1000 nm este absorbită slab de către apă și hemoglobină, prezentând o adâncime de penetrare de câteva sute de micrometri.
Laserul poate fi folosit ca o unealtă de tăiere, pentru coagulare si distrugere tisulară, ca instrument terapeutic de biostimulare, decontaminare și dezinfectare. Astfel de efecte sunt datorate creșterii temperaturii, ca urmare a interactiunii intre laser și țesut. La concentrarea unui fascicul laser asupra unui țesut, apa conținută în cantitate mare va absorbi energia, transformând-o în căldură. Având o intensitate de câțiva watti pe milimetru pătrat, apa prezentă în țesuturi începe să fiarbă rapid și se evaporă. Dacă fasciculul este deplasat de-a lungul țesutului, acesta acționează ca un bisturiu, formând o incizie a cărei adâncime depinde de intensitatea razei și de viteza mișcării.
Contraindicații:
Până în prezent nu se cunosc contraindicatii in chirurgia laser, stomatologie sau terapie.
Beneficiile tehnologiei laser, în comparație cu cea tradiționala:
– Tolerabilitatea extremă la tratament permite evitarea utilizarii anesteziei, în majoritatea intervențiilor. Acest lucru asigura un confort crescut pentru pacienți, mai ales in cazul pacientilor odontofobici sau a copiilor.
– Utilizarea laserului este, astfel, o metodă mai puțin invazivă, in comparație cu tehnicile conventionale, care reduce distrugerea celulară și, de asemenea, și sângerarile, datorită efectului hemostatic.
– Laserul prezintă un puternic efect antibacterian si aniinflamator.
– Tratamentul cu laser scurtează necesarul de vizite la medic și, de asemenea, scurteaza timpul necesar manoperelor dentare.

Sună acum pentru o programare!
Vrei să te contactăm noi?
Lasă-ne adresa de e-mail 
TRIMITE

Ai nevoie de o informație anume?
Nu ai găsit-o pe site? Vrem să te ajutăm!
Sună la 0232 26 10 10
close-link
CardioDent

CardioDent