Ce este o coroană dentară?
O coroană dentară este o lucrare protetică fixă ce acoperă dintele cu totul, inclusiv exteriorul acestuia, fiind utilizată pentru dinții care au fost grav degradați. Practic, coroana dentară înlocuiește ceea ce s-a îndepărtat din structura dintelui natural în urma efectuării tratamentului cariei.
Coroanele dentare versus fațete și punți dentare
Fațetele dentare sunt mici piese protetice ce sunt aplicate prin cimentare pe suprafața dintelui de către medicul estetician, având scopul de a îmbunătăți aspectului dinților și a de a obține un zâmbet perfect. Spre deosebire de coroanele dentare, care au scopul de a acoperi în totalitate dintele, pentru a-l proteja sau reface, fațetele dentare acoperă doar fața vizibilă a dintelui și are scop estetic.
Puntea dentară este o lucrare protetica fixă utilizată în special pentru restaurarea edentațiilor parțiale, având atât rolul de a compensa funcția masticatorie, estetică și fonetică a dinților absenți, cât și de a proteja și remodela dinții fracturați.
În ce situații avem nevoie de fiecare?
Coroane dentare
Atunci când un dinte a fost grav afectat și și-a pierdut o parte semnificativă din structura sa naturală, coroana dentară reprezintă soluția ideală, deoarece aceasta acoperă dintele cu totul, înlocuind practic partea pierdută a dintelui.
Fațete dentare
Fațetele dentare sunt recomandate atunci când nu suntem mulțumiți de aspectul dinților noștri din diverse considerente:
- Dinții prezintă colorații neuniforme, sunt pătați, iar albirea dentară nu oferă rezultatele dorite;
- Forma dinților este inestetică, fie sunt foarte mici, fie prezintă spațieri între ei, sunt ascuțiți sau fracturați;
- Dinții au o poziție incorectă, sunt prea înăutru sau prea ieșiți în afară.
Punțile dentare
Acestea sunt lucrări protetice formate din 3 sau 4 elemente și au rolul de a înlocui unul sau mai mulți dinți lipsă și de a proteja dinții vecini. Important de menționat este că o punte dentară se „sprijină” pe dinții naturali sau pe implanturi dentare.
Medicul specialist va recomanda cea mai bună soluție
Doar medicul specialist, în urma analizei cazului și a așteptărilor pe care le ai în urma tratamentului, va recomanda cea mai bună soluție. Întotdeauna în alegerea planului de tratament se va ține cont atât de necesitățile danturii, de istoricul medical, cât și de dorințele pacientului și de bugetul pe care acesta dorește să îl investească în zâmbetul său.
Din ce materiale sunt realizate coroanele, fațetele și punțile dentare?
Lucrările protetice sunt realizate din materiale rezistente, dar și de o estetică deosebită. Astfel:
Coroanele dentare pot fi confecționate din:
- zirconiu integral;
- porțelan (ceramică) pe suport din zirconiu;
- full ceramică;
- ceramică pe suport metalic.
Vezi în ce situații recomandăm fiecare tip de coroană dentară
Fațetele dentare sunt realizate din ceramică sau din material compozit. Recomandarea noastră este ceramică, deoarece fațetele din compozit se pot pigmenta odată cu trecerea timpului.
Vezi prețuri fațete dentare E-max (din ceramică)
Punțile dentare pot fi făcute din aceleași materiale ca și coroanele dentare. Medicul va specifica, bineînțeles, care este cel mai recomandat material ținând cont de cazul pacientului și de așteptările pe care le are în urma tratamentului, însă este întotdeauna decizia pacientului ce material alege.
La CardioDent, avem o colaborare strânsă cu echipe de tehnicieni de top și întotdeauna acordăm o atenție specială dorințelor pacienților noștri. De la prima consultație, te vom îndruma corect, oferindu-ți cu drag cele mai bune sfaturi și toate informațiile de care ai nevoie pentru a face alegerea optimă.
Indiferent dacă ești sau nu ești pacientul ideal pentru coroane dentare, fațete sau punți dentare, te așteptăm în clinicile noastre, unde poți beneficia de servicii complete stomatologice, astfel încât vom ajunge, după urmarea planului de tratament corespunzător, la etapa în care vei putea să-i oferi zâmbetului tău estetica pe care o dorești, redându-i în același timp sănătatea.
Echipa CardioDent