Chirurgie Orală
Chirurgia orală vine în ajutorul pacienților la care terapia conservatoare eşuează:
- Implantologia – Recomandată pacienţilor parţial edentaţi care nu doresc includerea dinţilor restanţi în lucrări protetice sau pacienţilor parţial sau total edentaţi care nu doresc protezarea mobilă
- Chirurgia Endodontică – Este indicată atunci când prin tratamentul de canal conservativ (endodontic) nu se poate permeabiliza şi steriliza canalul radicular sau atunci când nu se poate practica sigilarea apexului dentar
- Chirurgia parodontală – Etapă ce urmează după tratamentul parodontal neinvaziv, atunci când acesta nu poate elimina factorul bacterian etiologic
Principiile de bază în chirurgia orală sunt:
- Asepsia şi antisepsia
- Reducerea invazivităţii
- Folosirea preponderentă a materialului autolog (os propriu)
confortul intraoperator al pacientului, asigurat prin premedicaţia analgezică, antiinflamatoare şi anxiolitică - Folosirea unei tehnici anestezice eficiente pe durata întregii intervenţii
La CardioDent, totul e fără durere!
În ceea ce priveşte prevenirea durerii, în timpul şi după intervenţia chirurgicală, Clinicile Stomatologice CardioDent au posibilitatea de a oferi și anestezie generală, în funcţie de amploarea intervenţiei chirurgicale şi de opţiunea pacientului.
Cu noi, inima ta este pe mâini bune!
Pe lângă prezenţa medicului specialist anestezist, pacienții cu afecţiuni cardiovasculare beneficiază de monitorizarea medicului cardiolog pe întreaga durată a intervenției.
Extracția dentară
Reprezintă manopera terapeutică de îndepărtare de pe arcada dentară a unui dinte care provoacă sau întreţine procese patologice locale, regionale sau generale. Este o intervenţie de necesitate indicată în următoarele cazuri:
- Dinţi irecuperabili prin metode conservatoare (obturaţii sau mijloace protetice)
- Dinţi parodontotici cu mobilitate crescută
- Dinţi care au suferit transformări chistice sau tumorale benigne
- Dinţi fracturaţi care nu permit restaurări prin mijloace odontale sau protetice
- Dinţi incluşi care nu pot erupe
- Dinţi malpozitionaţi care nu pot fi repozitionaţi prin mijloace ortodontice
- Dinţi care, prin poziţia lor pe arcadă, defavorizează tratamentul protetic
Extracția alveoloplastică
Reprezintă o tehnică specială de extracţie, prin care se ghidează procesul de vindecare postextracţională, în scopul obţinerii unei creşteri alveolare bine conformate pentru protezarea ulterioară. Această tehnică este folosită în cazul extracţiei a 2 sau mai mulţi dinţi alăturaţi.
Avantajele acestei tehnici de extracţie sunt:
- Pregăteşte osul alveolar pentru aplicarea viitoarei proteze
- Reduce durata tratamentului
- Evită riscul apariţiei crestelor alveolare neregulate
Alveolotomia
Reprezintă o tehnică chirurgicală de extracţie ce constă în trepanarea corticalei osoase, în vederea expunerii rădăcinii dintelui. Este indicată în următoarele cazuri:
- Rădăcini situate profund în alveola dentară ce nu pot fi extrase prin tehnici uzuale de extracţie
- Rădăcini convergente sau divergente
- Rădăcini situate sub lucrări protetice fixe, care se doresc a fi păstrate
Alungirea coronară
Constă în îndepărtarea unei porţiuni din gingie şi țesut osos, pentru o expunere optimă a suprafeţei dentare. Intervenţia este necesară atunci când există o linie de fractură a dintelui care se prelungeşte sub marginea gingivală, când există carii situate subgingival sau este nevoie de o refacere estetică a marginii gingivale.
Abcesul dentar
Reprezintă o colecţie purulentă ce are ca punct de plecare un focar de infecţie situat la nivelul unui dinte sau al ţesutului parodontal ce îl înconjoară. Tratamentul constă în drenajul colecţiei purulente prin canalul radicular sau printr-o incizie la nivelul gingiei. În ambele cazuri, se recomandă administrarea de antibiotice şi de antiinflamatorii.
Extracția molarului de minte
Molarul de minte este ultimul dinte care erupe pe arcadă (la vârsta de 18-25 de ani). De multe ori, molarul de minte sau molarul 3:
- Poate fi inclus total sau parțial în os
- Poate fi acoperit de un capuşon de mucoasă
- Poate erupe într-o poziţie vicioasă
Atunci când molarii de minte determină complicaţii locale, este necesară extracţia lor. Dintre complicaţiile asociate erupţiei molarilor de minte amintim:
- Pericoronarita (infecţia sacului pericoronar al molarului 3)
- Leziuni carioase la nivelul molarului 2
- Incongruenţa dento-alveolară cu înghesuirea grupului frontal inferior
- Gingivostomatita (ulceraţii la nivelul capuşonului mucos şi la nivelul obrazului)
- Nevralgii
- Apariţia unor chisturi sau tumori benigne la nivelul mandibulei
Adiţia osoasă
Este o intervenţie asupra osului maxilar sau mandibular, cu scopul de a-i mări volumul osos, prin tehnici chirurgicale de adăugare de biomateriale (grefă de os, membrană de colagen).
Aceasta se poate practica în următoarele cazuri:
- Post-extracţional, pentru a conserva înălţimea şi grosimea osului alveolar
- În cazul crestelor edentate, ce nu permit inserarea implanturilor dentare din cauza resorbţiei osoase apărute în urma extracţiei dentare
Chistectomia
Reprezintă extirparea chisturilor rămase intraosos. După intervenţia de chistectomie, defectul osos se obturează cu material de adiţie osoasă, pentru a conserva forma osului maxilar şi pentru a grăbi procesele de vindecare.
Chiuretaj în câmp deschis
Este o operaţie de curăţare invazivă, ce presupune decolarea ţesuturilor gingivale şi îndepărtarea bacteriilor şi a ţesuturilor patologice.
Se pot folosi biomateriale (membrane de colagen, grefe osoase sau proteine stimulatoare de formare tisulară), pentru a îmbunătăţi capacitatea naturală a organismului de a regenera osul şi țesutul moale.
Beneficiile acestei metode includ eliminarea completă a bacteriilor existente, dar şi regenerarea osului și a ţesutului moale.
Chiuretajul în câmp închis
Chiuretajul subgingival este o intervenţie neinvazivă de îndepărtare a bacteriilor şi a ţesuturilor patologice de la nivel subgingival. În funcţie de stadiul bolii parodontale, acesta poate fi completat de chiuretajul în câmp deschis şi asocierea materialelor de adiţie.
Frenectomia
Reprezintă intervenţia prin care se îndepărtează frenul labial, atunci când acesta reduce mobilitatea buzei/limbii, împiedică erupţia dinţilor sau adaptarea protezei. Această intervenţie este practicată cu ajutorul laserului, reducându-se astfel timpul operator şi disconfortul postoperator.
Odontectomia
Este intervenţia chirurgicală prin care se descoperă şi se extrage un dinte inclus. Este indicată în anomaliile dento-faciale, în care menţinerea dinţilor incluşi pe arcadă împiedică tratamentul ortodontic sau atunci când aceştia au condus la apariţia complicaţiilor (infecţioase, mecanice etc.).
Regularizarea crestei și vestibuloplastia
Sunt indicate atunci când pacientul este candidat pentru protezare mobilă iar câmpul protetic este neregulat, sau atunci când, din cauza resorbţiei osoase, inserţia părților moi se face la nivelul crestei edentate, mobilizând astfel proteza dentară.
Rezecția apicală
Reprezintă îndepărtarea vârfului rădăcinii şi a ţesutului afectat din jurul acesteia. Este o metodă indicată atunci când:
- Tratamentul endodontic nu poate fi efectuat (pivot radicular ce nu poate fi îndepărtat, prag la nivelul canalului radicular ce nu poate fi depăşit, instrument rupt pe canal)
- Se produc secreţii canalare persistente sau leziuni periapicale de dimensiuni mari, care nu au remis în urma tratamentului endodontic